Peștera Urșilor a fost descoperită din întâmplare la sfârșitul anilor 1970, în zona carierelor de marmură din munții Chișcău, la o altitudine de 482 de metri. Numele peșterii provine de la resturile fosilizate ale ursului de cavernă (Ursus Spelaeus - dispărut acum aproximativ 15.000 de ani), care s-au descoperit aici.

Peștera are dimensiuni relativ mici (1500 de metri lungime). Doar galeriile superioare, care totalizează 847 de metri, au fost amenajate în vederea vizitelor turistice. Numele lor evocă personalitatea omul de știință român Emil Racoviță (1868-1947), fondatorul speologiei românești, momente din istoria peșterii (galeria Ursului, a Mastodontului) sau feeria creată de stalactite și stalagmite („Lumânările”, „Palatele minunate”, „Casa piticilor”, „Lacul nuferilor”, „Sfatul bătrânilor” etc).